| 06:41 - Joi, 19.11.2009
Petru Luhan: parteneriatele cu ONG-uri europene, o soluţie pentru îmbunătăţirea condiţiilor din casele de bătrâni şi centrele de îngrijire pentru persoanele cu dizabilităţi
Europarlamentarul PD-L, Petru Luhan, a vizitat, sâmbăta 14 noiembrie, căminul pentru copii de la Spătăreşti. In curând, proiectul derulat de Fundaţia FARA România, va include şi o componentă pentru tinerii cu dizabilităţi.
"Fundaţia FARA este un exemplu de bune practici. Este vorba de un ONG din Anglia ce activează în domeniul protecţiei drepturilor copilului iar din 2007 sunt implicaţi şi în proiecte adresate persoanelor cu dizabilităţi. Vreau ca pe viitor să mijlocesc astfel de parteneriate între instituţiile sociale din România şi ONG-uri din străinătate. Consider că în această perioadă de criză economică este singura şansă pentru îmbunătăţirea condiţiilor din casele de bătrâni şi centrele de îngrijire pentru persoanele cu dizabilităţi. Am contactat deja mai multe ONG-uri europene specializate în protecţia copiilor, în căutarea unor astfel de parteneriate. In ceea ce priveşte proiectul Fundaţiei FARA, am aflat despre el de la un coleg din Anglia, membru în Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale din Parlamentul European. In urma discuţiei cu dl. Howitt mi-am dat seama de utilitatea creării unui parteneriat între ONG-uri şi europarlamentari, întrucât membrii Parlamentului pot propune nume de ONG-uri care să fie invitate la diferite conferinţe sau audieri din cadrul Parlamentului European şi pot de asemenea afla cu mai mare uşurinţă care sunt ONG-urile omoloage celor din România, în funcţie de tematică.""
Dintre proiectele derulate de Fundaţia FARA în Suceava amintim: Casa Sf. Nicolae – centru rezidenţial pentru un număr de 16 copii şi centrul de zi pentru şcolarii din localitatea Arbore, judeţul Suceava, unde 40 de copii, cu precădere romi, vin să îşi pregătească temele sub supravegherea unui cadru didactic, primind de asemenea o gustare, rechizite, haine.
|