Pompieri francezi în schimb de experienţă la Suceava

 

O delegaţie a Departamentului pentru Incendii şi Salvari din Seine – et – Marne (SDIS 77) din Franţa, condusă de comandant Jérémy Pierlot se va afla, în perioada 23 – 27 mai, într-o vizită în judeţul Suceava, la invitaţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit unui comunicat remis, luni, presei, de către ISU Suceava, agenda vizitei cuprinde schimburi de informaţii referitoare la actele normative ce reglementează activitatea la nivelul celor două instituţii, proceduri de intervenţie în situaţii de urgenţă, structuri organizatorice şi competenţe de intervenţie. Delegaţia franceza va participa la exerciţii demonstrative de salvare a persoanelor de la înălţimi, la prezentarea procedeelor de salvare din spaţii înguste, la instalaţii de transport, persoane pe cablu, precum şi la un exerciţiu tactic cu forţe şi mijloace în teren cu tema “Stingerea unui incendiu la fondul forestier”. Activităţtile se vor desfăşura în subunităţile ISU din Suceava, Rădăuţi, Siret, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Membrii delegaţiei franceze se vor întâlni şi cu oficialităţi judeţene şi locale şi vor vizita mănăstirile şi alte obiective reprezentative din zonă.  Comandantul ISU Suceava, colonel Ion Burlui, a declarat presei că această vizită are la bază o colaborare de mai mulţi ani între cele două instituţii română şi franceză, intenţionându-se o continuare a acesteia în scopul perfecţionării-specializării militarilor suceveni, dar şi a schimbului de experienţă între cele două unităţi de salvare. Totodată, Burlui a spus că vor mai fi trimişi alţi pompieri, tineri, care să acumuleze experienţă şi cunoştinţe, iar ulterior să se implementeze metode şi proceduri noi, dar şi o nouă atitudine în abordarea situaţiilor de urgenţă.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu