Contrabandist de ţigări reţinut cu focuri de armă

 

Poliţiştii de frontieră suceveni au folosit armamentul din dotare pentru a prinde un contrabandist de ţigări în zona Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Brodina. Purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava, Ilie Seriţan Poroch, a informat că, în noaptea de miercuri spre joi, în timpul executării unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina au depistat în apropierea frontierei de stat două persoane care transportau colete voluminoase. Persoanele în cauză au fost somate verbal de poliţiştii de frontieră, dar acestea au ignorat avertismentul, au abandonat coletele şi au încercat să fugă, profitând de întuneric şi terenul împădurit. Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armaentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, după care unul dintre contrabandişti, de 21 de ani, din Ulma, a fost reţinut, celalalt reuşind să fugă. În zonă au fost găsite abandonate mai multe baxuri ce conţineau peste 1.600 de pachete de ţigări, de diferite mărci, în valoare de 10.640 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării, iar poliţiştii de frontiera au întocmit persoanei în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu