Contrabandişti reţinuţi de poliţiştii de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat şi reţinut, vineri, doi cetăţeni români care transportau aproximativ 3.500  pachete de ţigări de contrabandă.

Ţigările în valoare de peste 17.500  lei  au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate  sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.

Potrivit IJPF Suceava, în baza unor date şi informaţii deţinute la nivelul SPF Brodina cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă, poliţiştii de frontieră au luat măsuri  specifice pentru intensificarea  supravegherii frontierei de stat.

Astfel, în dimineaţa zilei de vineri, pe timpul executării unei misiuni specifice, politistii de frontieră din cadrul SPF Brodina au observat în zona de frontieră două persoane care transportau mai multe  colete voluminoase.

În urma acţiunii poliţiştilor de frontieră s-a reuşit depistarea şi reţinerea numiţilor M. Nicolae, de  23 de ani, din comuna Straja şi C. Andrei, de 21 de ani, din  comuna Brodina.

În zona unde au fost reţinuţi cei doi tineri, s-au descoperit şapte baxuri ce conţineau 3.480 pachete de ţigări (2.500 pachete marca „Viceroy” de provenienţă ucraineană şi 980 pachete marca „ Doina” de provenienţă Republica Moldova).

În urma celor constatate, poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de  peste 17.500 lei, a fost reţinută în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni.

 

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu