Orest Onofrei: Vasile Blaga poate să scoată partidul din izolarea politică în care se află în prezent

 

Vasile Blaga poate să ofere PDL o conducere fermă şi să scoată partidul din izolarea politică în care se află în prezent, a declarat, joi, prim vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei. ”Nu este (n.r. – Vasile Blaga) aşa radical şi înţelege că în politică este nevoie şi de aliaţi şi de compromis şi el este verificat. Asta vine din faptul că ceilalţi de pe scena politică ştiu că Vasile Blaga îşi ţine cuvântul (…) El s-a opus ruperii alianţelor în care am fost”, a spus Onofrei. Totodată, el a spus că îşi menţine promisiunea de a-l vota pe Gheorghe Flutur pentru una dintre cele patru funcţii de prim vicepreşedinte disponibile în PDL, deşi consideră că în acest fel îi poate face un mare rău. “Îl voi vota pentru funcţia de prim vicepreşedinte, cu toate că ştiu că-i fac un mare rău, pentru că Flutur e un om de echipă, muncitor şi eficient când nu are funcţii”, a spus Onofrei. În opinia lui Onofrei, la Convenţia Naţională delegaţii trebuie să aleagă între şoferul de treabă şi şoferul experimentat.  “Emil Boc este un om de treabă, este simpatizat fiind politicos, amabil şi nu este urât în partid. Când te urci într-o maşină, ca să fii sigur că ajungi undeva, şoferul nu-l alegi pe criterii estetice, ci pe criterii de profesionalism. Alegi şoferul care ştie traseul şi nu are nevoie de GPS”, a spus Onofrei, adăugând că trebuie să se aleagă la Convenţie ”între omul bun şi pomul copt, între Emil Boc şi Vasile Blaga”.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu