Hoţii au furat lada cu arme letale de la cantonul silvic Pătrăuţi

 

Autori necunoscuţi au furat o ladă cu arme letale de la un canton silvic, izolat, aflat la şase kilometri de limita comunei sucevene Pătrăuţi, iar în prezent sunt căutaţi de poliţişti. Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Gabriel Panţîru, a informat că Postul de Poliţie Pătrăuţi a fost sesizat, luni, prin ”112”, de personalul Ocolului Silvic Pătrăuţi, despre faptul că de la un canton silvic din comună au fost furate armele din dotarea pădurarului.  Panţîru a spus că, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că autori neidentificaţi au pătruns prin forţarea uşilor de acces, cel mai probabil în noaptea de 8 spre 9 mai 2011, în clădirea cantonului, au răvăşit bunurile din încăperi şi au sustras un motofierastrău şi lada de armament ce conţinea două arme letale şi una neletală. Elementele de muniţie din dotare au fost identificate la faţa locului, într-o altă locaţie. Lada de armament nu a fost asigurată conform prevederilor legale prin fixare în pardoseala. Cercetările sunt continuate pentru identificarea autorilor în vederea recuperării prejudiciului, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 5000 de lei.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu