Consumator de etnobotanice găsit decedat în apartament

 

Poliţiştii criminalişti şi procurorii suceveni cercetează moartea suspectă a unui tânăr găsit în apartamentul său decedat, cel mai probabil din cauza consumului de etnobotanice. Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Gabriel Panţîru, a informat, vineri, că Poliliţia a fost sesizată prin ”112” de către B.Cornel, din Suceava, despre faptul că U. Eugen, de 28 ani, este posibil să fie decedat la domiciliu.  Potrivit lui Panţîru, din cercetări a rezultat că joi, în jurul orei 17,00, când s-a întors de la serviciu, U. Lucia a găsit uşa de la apartament închisă, iar când a pătruns în interior, în camera sa l-a găsit pe U. Eugen inconştient, întins pe pardoseală. A încercat să-l trezească, dar imediat şi-a data seama că acesta este decedat. L-a sunat pe ginerele ei B.Cornel, acesta din urmă apelând ”112”. Echipajul de pe ambulanţă sosit la faţa locului şi a constatat decesul lui U. Eugen, cadavrul neprezentând urme de violenţă.  În urma efectuării cercetării la faţa locului, în interiorul camerei au fost identificate mai multe pliculeţe cu substanţe necunoscute, ce urmează a fi analizate pentru a se stabili dacă fac parte din categoria celor interzise de lege. A fost anunţat medicul legist şi urmează să se efectueze necropsia în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu