Contrabandist reţinut la frontiera cu Ucraina cu focuri de armă

 

Poliţiştii de frontieră suceveni au făcut uz de armă, joi, pentru a reţine un contrabandist de ţigări la frontiera cu Ucraina, în zona SPF Brodina, după ce au depistat cu ajutorul aparaturii de termoviziune trei cetăţeni români care transportau peste frontieră de stat aproximativ 6.000 de pachete de ţigări ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere.Pentru reţinerea contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au executat cu armamentul din dotare trei  focuri de avertisment  în plan vertical reuşindu-se reţinerea unei persoane.  Purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava, Ilie Sriţan Poroch, a informat că, în urma executării unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina au observat cu aparatura de supraveghere pe timp de noapte, în apropierea frontierei de stat, trei persoane care transportau colete voluminoase, prin zona numită “Pârâul Rău”, spre localitatea Straja. Persoanele în cauză au fost somate verbal de poliţiştii de frontieră, dar au ignorat avertismentul, au abandonat coletele şi au încercat să fugă, profitând de întuneric şi terenul împădurit. Poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, fiind astfel reţinută o persoană de sex masculin. Celelalte două persoane, profitând de întuneric şi relieful accidentat au reuşit să fugă. În cadrul primelor verificări, s-a constatat că bărbatul reţinut este T. Ioan, de 23 ani, din Vicovu de Sus. În zonă, au fost găsite abandonate 13 baxuri ce conţineau aproximativ 6.000 pachete de ţigări, marca “Doina”, de provenienţă Republica Moldova, ce au fost ridicate în vederea confiscării. Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanei în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic. În prezent, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu