I-au dat cu parul in cap pentru 40 de lei

 

La 24.04.2011, ora 17.20, C. Emilian de 75 ani din satul Mihoveni, comuna Şcheia, în timp ce se afla cu oile la păscut pe imaş, în zona numită „Pârâul Ilenii”, situată la circa 10 km de sat, a fost lovit cu un par de O. Dumitru de 36 ani şi minorul F.E. de 17 ani, ambii localnici, după care l-au deposedat de 40 de lei.

Ieri, în continuarea cercetărilor efectuate, în urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de suspecţii O. Dumitru de 34 ani şi F.E., de 17 ani, ambii din aceeaşi localitate, măsură confirmată de procurorul care supraveghează urmărirea penală.

În sarcina celor în cauză s-a reţinut că, la 24.04.2011, ora 17,20, în timp ce se aflau pe câmpul dintre localităţile Şcheia şi Mihoveni, l-au acostat pe C. Emilian, faţă de care au exercitat acte de violenţă fizică, cauzându-i leziuni ce pot necesita 3 – 4 zile îngrijiri medicale, împrejurare în care i-au sustras un chimir (curea tip brâu), în care avea un cuţit precum şi suma de 40 lei, acţionând şi cu intenţia de a-i sustrage din oile pe care le păştea în acel loc. Faţă de O. Dumitru s-a dispus reţinerea pe timp de 24 ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând a fi prezentat la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Tags:

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu