Ucraineni reţinuţi poliţiştii de frontieră suceveni

 

© IJPF Suceava

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat şi reţinut cu ajutorul autospecialei de trermoviziune, doi tineri ucraineni care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

În dimineaţa zilei de luni, pe timpul executării misiunilor de supraveghere şi control a frontierei de stat, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul S.P.F. Siret a observat cu ajutorul termoviziunii, în apropierea frontierei de stat, două  persoane care nu-şi justificau prezenţa în zona respectivă.

În urma acţiunii poliţiştilor de frontieră, s-a reuşit depistarea şi reţinerea cetăţenilor ucraineni P. Vasilevici în vârstă de 24 de ani şi M.Valerii de 20 de ani, ambii domiciliaţi în localitatea Bahrineşti – Ucraina, aflată în imediata apropiere a frontierei de stat.

Cei doi tineri au declarat poliţiştilor de frontieră că, fiind în stare de ebrietate,  s-au rătăcit şi au trecut neintenţionat  frontiera de stat din Ucraina în România.

Persoanelor în cauză poliţiştii de frontieră le-au întocmit acte premergătoare  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, acte ce urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic.

Tags:

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu