Arestat preventiv pentru trafic de minori

 

La propunerea procurorilor DIICOT Suceava, Tribunalul Suceava a emis, vineri, mandate de arestare preventivă în lipsă faţă de suspecţii  B. Florin şi S. Anamaria, după ce în urmă cu două zile a fost arestat pentru 29 de zile Ionel B., toţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori. Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Gabriel Panţîru, a informat că poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT, faţă de B. Ionel, de 26 de ani, din comuna Marginea, judeţul Suceava, B. Florin, de 24 de ani, din comuna Marginea şi S. Anamaria, de 19 ani, din comuna Satu Mare, judeţul Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “trafic de minori”.

Astfel, s-a stabilit faptul că, în perioada mai – august 2009, în baza unei înţelegeri prealabile, o victimă minoră a fost indusă în eroare prin false promisiuni, privind obţinerea unui loc de muncă în Grecia, de către suspectul B. Ionel, care a transportat-o şi a “vândut-o” suspectului B. Florin, iar ulterior a fost găzduită si exploatată sexual, fiind obligată la practicarea prostituţiei şi comiterea de furturi din magazine, prin ameninţări şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, de către B. Florin şi S. Anamaria.

În ziua de 27 aprilie, suspectul B. Ionel a fost condus la sediul DIICOT Suceava, în baza unui mandat de aducere, iar în urma probatoriului procurorii l-au reţinut pe o durată de 24 de ore, iar ulterior Tribunalul Suceava a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Vineri, la propunerea procurorilor, Tribunalul Suceava a emis mandate de arestare preventiva în lipsă şi faţă de suspecţii  B. Florin şi S. Anamaria care, în prezent, nu se află pe teritoriul ţării. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţii infracţionale, identificarea şi tragerea la răspundere a tuturor participanţilor.

Tags:

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu