Câteva sute de hectare de fond forestier au ars la Gura Humorului

 

Peste două sute de pompieri, silvicultori şi agenţi de poliţie au intervenit, duminică, la stingerea unui incendiu izbucnit din cauza neglijenţei în Gura Humorului şi extins la fondul forestier din zonă. Au ars 2 hectare de vegetaţie uscată şi 3 hectare de fond forestier. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleata, a informat că grupa operativa a ISU, condusă de inspectorul şef, colonelul Ion Burlui, Garda de intervenţie Gura Humorului şi detaşamentele de pompieri Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni au intervenit cu 73 de militari, şapte autospeciale şi opt motopompe pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, cu extindere la fondul forestier, în oraşul Gura Humorului, pe strada Toaca (Dealul Toaca).

Alături de pompierii militari au mai intervenit prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, Direcţia Silvică Suceava, cu 150 de lucrători, zece jandarmi şi patru agenţi de poliţie.Au ars două hectare de vegetaţie uscată, un hectar fond forestier privat şi două hectare fond forestier de stat, aparţinând Ocolului Silvic Frasin (litieră şi regenerare naturală). Incendiul a fost lichidat înainte ca flăcările să se extindă la coronamentul arborilor.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a avut drept cauză foc deschis în spaţii deschise, lăsat nesupravegheat.

Tags:

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu