PSD cere suplimentarea kilometrilor de drum judeţean modernizate prin PNDI

 
Liderul judeţean al PSD Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a solicitat Consiliului Judeţean (CJ) Suceava informaţii privind indicatorii tehnico-economici la drumurile judeţene reabilitate în perioada 2007 – 2011, în baza cărora consilierii judeţeni social democraţi să ceară suplimentarea numărului de kilometri de drum judeţean ce urmează a fi modernizaţi prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).
Potrivit lui Nechifor, s-a constatat că valoarea avansată de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, pentru modernizarea a 93 de kilometri, pe şapte drumuri judeţene, prin PNDI, este mult supraevaluată, ajungând să fie de cel puţin două ori mai mare decât preţul real.
”Cred că cu aceşti bani virtuali pe care-i primim de la Guvern, pe care trebuie să-i plătim din 2013, am avea posibilitatea să facem nu 93 de kilometri cât vrea domnul Flutur, ci mult mai mulţi kilometri (…) Am cerut aceste informaţii şi nu am primit încă răspuns, mai aşteptăm să vedem dacă la Consiliul Judeţean exită transparenţă”, a spus Nechifor.
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a anunţat că pe 27 aprilie este programată o nouă şedinţă a CJ Suceava, pe ordinea de zi figurând pentru a treia oară consecutiv proiectul de hotărâre privind transferul temporar a şapte drumuri judeţene în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), pentru a fi reabilitate prin PNDI.
Primele două tentative au eşuat din cauza consilierilor opoziţiei, care au reclamat faptul că majoritatea localităţilor prin care trec drumurile propuse spre modernizare sunt conduse de primari PDL, dar şi că lucrările sunt supraevaluate caşi costuri.
Potrivit lui Flutur, preţurile au fost stabilite de firme specializate şi sunt corecte, având în vedere că unele lucrări se efectuează în zone de munte. Flutur a precizat că drumurile ce urmează să fie modernizate traversează şi localităţi cu primari PSD, aşa încât refuzul votului din partea opoziţieim, cel puţin din acest punct de vedere, nu ar fi justificat.
Flutur a spus că pentru a trece acest proiect este nevoie de votul a două treimi din numărul de consilieri, precizând că există un proiect de lege potrivit căruia hotărârile de CJ privind patrimoniul să poată fi aprobate cu votul a jumătate plus unu dintre aleşi, dar iniţiativa încă nu a fost dezbătută.
În CJ Suceava, PDL are 19 reprezentanţi, PSD 14, iar PNL 4.
Cele şapte drumuri judeţene sunt Frasin – Ostra, Panaci – Glodu, Panaci – Bilbor, Grădiniţa – Coşna, Suceava – Udeşti – Liteni – Dolhasca, Cîmpulung Moldovenesc – Stulpicani şi Mitocu Dragomirnei – Mănăstirea Dragomirna. Modernizarea acestora se ridică la 60 de milioane de euro, iar banii ar trebui asiguraţi printr-un credit furnizor.

Tags:

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu