Discursul lui Traian Basescu, la conferinta de lansare a Raportului asupra Strategiei Nationale de îmbunatatire a situatiei romilor “Vocea comunitatilor”

 

Cred ca ceea ce este de discutat la nivel de principii a spus deja
domnul viceprim-ministru Markó Béla. Si discursul meu era asezat în zona
principiilor, si atunci o sa încerc sa nu repet ce a spus domnul
viceprim-ministru, dar o sa va spun câteva lucruri pe care nu le am
scrise aici, dar pe care le gândesc. Va este cunoscut, probabil, faptul
ca la nivelul institutiei prezidentiale s-a facut un raport asupra
riscurilor sociale si a riscurilor demografice pe care România le are.
Din acest raport rezulta, fara niciun fel de dubiu, faptul ca
minoritatea roma este în epicentrul riscurilor sociale. Mai mult decât
atât, si solutiile pentru a preveni deprecierea starii sociale a
minoritatii rome sunt mult diferite fata de orice alta analiza legata de
populatia României. Îmi permit sa va spun ca, pâna când însasi
minoritatea roma nu va fi constienta de propria ei responsabilitate
pentru a iesi din situatia dificila în care se afla, putem sa scriem
înca zeci de rapoarte guvernamentale si de comisii prezidentiale. Putem
mari ajutorul financiar oricât, putem mari oricât alocatiile sociale;
pâna când minoritatea roma nu va fi ea însasi constienta ca are
responsabilitati fata de ea însasi, problemele vor dainui. Banii se vor
cheltui cu eficienta minima, iar progresele înregistrate vor fi, de
asemenea, minime. Marea problema a comunitatii este legata de veniturile
pe care le are si de pozitionarea în societate. Niciodata veniturile
romilor nu or sa poata creste pâna când nu vor fi angajati în câmpul
muncii si niciodata nu or sa poata fi angajati în câmpul muncii cu
venituri corespunzatoare pâna când nu or sa mearga la scoala. V-o spun
cu toata deschiderea: cheia evolutiei pozitive a minoritatii rome este
sa-si trimita copiii la scoala. Sigur, aici putem vorbi de situatii în
care apar incidente legate de discriminarea copilului rom. Eu le
consider incidente relativ izolate, care nu caracterizeaza un fenomen de
respingere a comunitatii în scoli.

În egala masura, stiu câta reticenta exista în foarte multe familii de
romi de a-si da copiii la scoala. Si nu v-o spun din povesti, v-o spun
din proprie experienta, iar în sala, aici, sunt oameni care pot confirma
acest lucru. Deci cheia iesirii din saracie este, în primul rând,
constientizarea minoritatii rome ca trebuie sa faca o prioritate din
a-si trimite copiii la scoala – gradinita, scoala, facultate. Daca luam
toata lista de facilitati pentru minoritarii romi, este clar ca nu putem
reprosa statului o indiferenta. Dimpotriva, au rezervat locuri la
universitati, care ramân neocupate, de regula. Nu-i respinge nimeni la
scoala, nu-i respinge nimeni la gradinita, cu exceptiile pe care le stim
si întâmplari nefericite. Dar aceasta minoritate nu va iesi din saracie
pâna când nu va face din educatie o prioritate. Statul are obligatia sa
creeze conditii ca, la scoala, copiii romi sa poata sa îsi
desavârseasca educatia, dar este destul de dificil pentru stat sa intre
în fiecare familie de romi sa o convinga despre esenta sansei pentru
copil, adica mersul la scoala. Stiti foarte bine ca avem un alt fenomen
care se manifesta destul de pregnant; atunci când se ajunge la patru,
cinci, sase copii, familia de romi se multumeste sa traiasca din
ajutorul social. Cred ca trebuie sa gasim solutii aici. Nu putem stimula
la nesfârsit acest tip de existenta. Va trebui sa gasim solutii. Va
trebui sa gasim solutii ca acele comunitati de romi sa nu mai fie
utilizate în procesul electoral, dându-li-se ajutoarele sociale pentru a
merge la vot, dar asta tine si de modul de a se raporta al comunitatii
rome la ceea ce se practica în societatea româneasca, în mod deosebit în
mediul rural.

M-as duce putin în zona externa, unde toti, de la mine pâna la orice alt
demnitar, atunci când primim semnalele de insatisfactie a omologilor
nostri din Uniunea Europeana, spunem: ?da, sunt cetateni români? si
fereasca Dumnezeu ca vreun demnitar sa nu spuna ?da, e cetatean român?.
Hai sa fim cinstiti: avem o mare problema de imagine. Mergeti la Paris,
mergeti la Oslo, mergeti la Roma, mergeti la Milano, minoritatea roma
este prezenta în orice colt, în fata oricarui muzeu, si nu ca sa intre
la muzeu. Deci, ori recunoastem o dubla responsabilitate, a statului si a
minoritatii, ori, daca nu suntem dispusi sa recunoastem aceasta dubla
responsabilitate pentru o evolutie pozitiva a minoritatii, va asigur ca
toate programele guvernamentale si europene sunt sortite esecului. Nu
este suficient sa avem un grup de ONG-uri vocale la orice eroare
condamnabila de expresie, de la Presedinte pâna la ministri si la orice
alt demnitar. Dar nu-i suficient, e prea putin. Nu asa se manifesta
atasamentul fata de problemele unei minoritati. Va pot spune ca se
prefigureaza, se accentueaza o alta mare problema. Datorita natalitatii
pozitive care exista în minoritatea roma, problema locuintelor se
agraveaza. Tot mai multi locuiesc la marginea oraselor, tot mai multi
romi, tot mai multe familii de romi locuiesc la marginea oraselor, în
adaposturi improvizate si ilegale, pe deasupra. Nu se va putea merge pe
ideea ca la nesfârsit statul va trebui pâna la urma sa construiasca
locuinte pentru aceasta categorie. Nu. Va trebui sa ne dam copiii la
scoala, sa aiba servicii din care sa-si poata construi locuinte. Îmi
sunt foarte bine cunoscute statisticile cu evolutia vietii pe care o are
minoritatea. Nu sunt încurajatoare, si daca luam efectele programelor
pentru romi, asa cum ele se desfasoara acum. Si concluzia la care am
ajuns este exact aceasta: responsabilitatea trebuie sa fie din ambele
parti, stat si comunitate.

Si acesta este apelul meu la dumneavoastra, cei care, într-un fel sau
altul, puteti influenta pozitiv atitudinea minoritatii rome. Acesta este
apelul pe care îl fac si la ONG-uri. Fara a sustine un parteneriat, un
parteneriat al faptelor – atentie -, nu al declaratiilor, ca acesta îl
gasim repede, parteneriatul declaratiilor, între reprezentantii
minoritatii si reprezentantii Guvernului, sa spunem, dar ne trebuie un
parteneriat al faptelor: între minoritatea roma si Guvern. Guvernul sa
propuna, asa cum spunea domnul viceprim-ministru Markó Béla, programe
convenite cu minoritatea si pe urma si unii, si altii sa ne ducem la
îndeplinire obligatiile. Toti banii care se vor cheltui vor fi inutil
cheltuiti sau aproape inutil daca una din actiunile esentiale, si anume
eradicarea analfabetismului si a slabei pregatiri scolare a generatiilor
tinere de romi nu se împlineste. Sigur, o alta zona în care trebuie
depus un efort de educare este cel legat de obiceiurile care sunt
dincolo de legalitate – fete casatorite la 10 ani, la 11 ani, la 9 ani,
la 12 ani. Nu pledez pentru asimilare, pledez pentru pastrarea
obiceiurilor si cred ca la 99% dintre românii care nu apartin unei etnii
le plac cântecele romilor, le plac nuntile facute de romi, le place
sa-l auda – poate nu 99%, dar sunt atâtia solisti, cântareti – daca o
luam de la Adi Minune, pâna la oricine, le plac manelele, deci nu este o
respingere în societate pentru ceea ce provine de la romi. Eu am
încercat sa gasesc unde este marea problema. Marea problema este în
lipsa de angajare a întregii comunitati în a progresa si în lipsa de
convingere ca scoala este cheia prosperitatii viitoare, a generatiilor
viitoare, educatia. Acesta este principalul meu mesaj, sa gasim solutii
ca în familiile rome sa se renunte, în perspectiva, la traiul din
ajutorul social destinat copiilor si copiii la scoala. Cred ca nu exista
alta solutie. Si mai spun un lucru – nu putem ascunde la nesfârsit
imaginea minoritatii în strainatate, spunând “da, sunt români”. Da, sunt
români! Dar ce fac acesti români la toate colturile de strada din
marile capitale europene? Deci, daca nu vom discuta cinstit aceste
lucruri si ne ascundem de teama acuzatiilor de discriminare, nu cred ca
vom gasi instrumentele sa rezolvam problema. Va multumesc!

Sursa: presidency.ro

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu