FBORB ar putea deveni cel mai mare proprietar de padure din România

 

Peste 166.000 de hectare de padure din judetul Suceava ar putea ajunge în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina (FBORB), condus de Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, ÎPS Pimen, în baza unei decizii a Curtii de Apel Timisoara.
Curtea de Apel Timisoara a respins toate apelurile formulate la acest caz, pastrând decizia Tribunalului Suceava de retrocedare a 166.613 hectare de padure.
Hotarârea instantei din Timisoara este executorie, astfel încât Directia Silvica (DS) Suceava este obligata sa puna în posesie FBORB cu respectiva suprafata de padure.
În luna martie 2007, Tribunalul Suceava a admis cererea FBORB de retrocedare a peste 166.000 hectare de padure si obliga Regia Nationala a Padurilor (RNP), DS Suceava si statul român, prin Ministerul de Finante sa puna în posesie fondul cu respectiva suprafata.
Decizia instantelor sucevene a fost luata dupa ce, în aprilie 2006, Comisia Judeteana de Fond Funciar Suceava si-a declinat competenta în ceea ce priveste solutionarea cererii FBORB pentru retrocedarea unei suprafete de 192.000 de hectare de padure.
Hotarîrea Curtii de Apel Timisoara este executorie, dar poate fi atacata cu recurs la Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Conducerea DS Suceava a anuntat ca va respecta hotarîrea Curtii de Apel Timisoara, în aceste conditii urmând sa mai administreze doar aproximativ 100.000 de hectare de padure, proprietate a statului.
Pe de alta parte, directorul RNP, Valerian Solovastru, fost director general al DS Suceava, a declarat ca va fi introdus recurs fata de cele stabilite de Curtea de Apel Timisoara, referitor la caz.
?Ne supunem hotarârii si vom face categoric recurs?, a spus Solovastru.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu