Ultimatum dat de PSD pentru preluarea conducerii deconcentratelor

 

Secretarul executiv al PSD Suceava, Corneliu Popovici, a declarat, vineri, ca social democratii vor solicita partenerilor de coalitie la nivel local ca pâna la 1 septembrie sa-si retraga oamenii de la conducerea institutiilor deconcentrate care, potrivit negocierilor, le-au revenit.
În caz contrar, Popovici a avertizat ca va cere ministrilor PSD sa numeasca oameni din partid la vârful institutiilor subordonate. El a explicat ca aceste schimbari se pot opera pe principiul  managementului defectuos, având în vedere ca exista, în opinia lui, suficiente semnale potrivit carora unele institutii au probleme generate de o slaba organizare sau folosirea nejudicioasa a banului public. Popovici a exemplificat cu spitalul judetean, casa de asigurari de sanatate si inspectoratul scolar.
Afirmatiile lui Popovici sunt sustinute si de liderul judetean al PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, care doreste ca democrat liberalii sa clarifice situatia privind conducerea institutiilor deconcentrate în doua saptamîni.
La Suceava, printre functiile de conducere ce au revenit PSD si sunt ocupate de reprezentanti ai PD-L se mai numara cele de la Garda Financiara, Sectia Suceava a Drumurilor Nationale si Autoritatea Rutiera.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu