Casiera de banca, cercetata penal pentru 10.000 de lei

 

Casiera unei banci din Suceava este cercetata penal, dupa ce si-a însusit, prin fals, în scop personal, 10.000 de lei.
Parchetul de pe lânga Judecatoria Suceava a confirmat rezolutia IPJ Suceava prin care s-a dispus începerea urmaririi penale fata de Rodica L., de 41 de ani, din Suceava, pentru savârsirea infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnatura privata si uz de fals.
Purtatorul de cuvânt al IPJ Suceava, Gabriel Pantîru, a declarat, marti, ca din probatoriul administrat a rezultat ca suceveanca, în calitate de casier la o unitate bancara din municipiul resedinta de judet, în perioada 19 noiembrie – 2007 – 25 iunie 2008, în mod repetat, si-a îndeplinit în mod defectuos atributiile de serviciu legate de încheierea unor contracte de depozit bancar pe numele unor titulari de cont, precum si cele referitoare la retragerea dintr-un astfel de cont a sumei de 10.000 de lei la data de 19 mai 2008.
Rodica L. a întocmit si semnat în fals, în numele altui beneficiar, un ordin de plata din 19 mai 2008, însusindu-si în scop personal suma de 10.000 de lei.
Prin îndeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu s-a cauzat o vatamare a intereselor legale ale titularilor contractelor de depozit bancar, precum si un prejudiciu în suma de 3.000 de lei în dauna unei parti vatamate – titular de cont.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu