Valutistul tâlharit luna trecuta a murit în spital

 

Barbatul de 37 de ani, patron al mai multor case de schimb valutar din Suceava, tâlharit luna trecuta în centrul orasului, a decedat, vineri dimineata, în sectia de reanimare a Spitalului de urgenta “”Sfântul Ioan cel Nou”" Suceava, în urma unui stop cardio-respirator.
Cadrele medicale au încercat în zadar sa-l resusciteze, Cristian Cajvaneanu decedând dupa ce timp de doua saptamâni a fost tinut în viata cu ajutorul aparatelor.
Potrivit anchetatorilor acestui caz, pâna la atacul de pe 20 iulie, niciunul dintre valutistii tâlhariti nu a ajuns în spital. Atacatorii urmareau bine victima si îi studiau comportamentul înainte, dupa care urma tâlharia. Valutistii erau atacati pe la spate când erau singuri, iar hotii se faceau repede disparuti, astfel încât nimeni nu vedea ce s-a întâmplat.
Cristian Cajvaneanu este cea de a opta persoana care se ocupa cu schimburi valutare din judetul Suceava atacata si tâlharita pe strada. El a cazut victima pe data de 20 iulie, când doua persoane, pe atunci necunoscute, l-au lovit cu o bâta în zona capului si i-au furat o geanta în care avea valuta în valoare de 400.000 de lei, la doar 20 de metri de blocul în care locuia.
Imediat, atacatorii au fugit si chiar daca era aproape de ora 19,00 nimeni nu a vazut nimic. Afaceristul a ramas într-o balta de sânge si a fost apoi transportat la Spitalul Judetean Suceava. unde a ajuns în coma profunda.
Atacatorii au fost prinsi de politisti, iar acum sunt cercetati în stare de arest. Daca pâna acum se faceau vinovati de tâlharie, loviri si alte violente, odata cu moartea valutistului încadrarea juridica a faptelor comise de acestia se schimba, iar în functie de cum vor hotarâ judecatorii, pot primi si o pedeapsa de pâna la 25 de ani de închisoare.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu