Cinci arestati în cazul valutistului tâlharit

 

Suspectii tâlhariei cu consecinte deosebit de grave asupra unui patron de case de schimb valutar din Suceava au fost identificati de politistii specializati în investigatii criminale din cadrul IPJ Suceava în cooperare cu Inspectoratul Judetean de Jandarmi Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT.
Purtatorul de cuvânt al IPJ Suceava, Alin Botezatu, a declarat ca, vineri, Tribunalul Suceava a emis mandate de arestare preventiva pe 29 de zile pe numele a cinci inculpati, acestia fiind introduti în arestul IPJ Suceava.
Fapta a fost comisa pe 20 iulie 2009, victima fiind deposedata prin violenta, de catre persoane necunoscute, de suma de aproximativ 400.000 de lei.
În cauza a fost întocmit un dosar penal, fiind demarate o serie de cercetari în vederea identificarii suspectilor, probarii activitatii infractionale a acestora si luarii masurilor legale. La scurt timp, politistii Serviciului de Investigatii Criminale au reusit stabilirea identitatii suspectilor, fiind vorba de sase barbati, cu vârste între 20 si 32 de ani.
Pentru a reusi probarea cu operativitate a activitatii lor infractionale si luarea masurilor legale, politistii suceveni au solicitat sprijinul de specialitate al Serviciului de Informatii si Protectie Interna (SIPI).  
Ofiterii SIPI au procedat, în baza autorizatiilor magistratilor, la efectuarea unor activitati specifice, ce au condus imediat la obtinerea unor probe si date certe cu privire la activitatea infractionala a acestui grup si comiterea tâlhariei asupra barbatului de 37 de ani.
La data de 29 iulie 2009, Parchetul de pe lânga Tribunalul Suceava a dispus declinarea competentei catre DIICOT Suceava, care a continuat efectuarea de cercetari sub aspectul savârsirii infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si tâlharie. Pentru a întregi probatoriul în aceasta cauza, magistratii au emis mandate de perchezitie si de aducere pentru cei sase suspecti în aceasta cauza, fiind desfasurate simultan noua perchezitii domiciliare si alte activitati de cercetare penala.
Descinderile politistilor, sub supravegherea procurorilor, au avut ca rezultat identificarea si aducerea suspectilor la Parchet, iar printre bunurile ridicate se numara importante sume de bani (circa 1 miliard lei vechi) si alte mijloace materiale de proba, fiind emise ordonante de retinere pe 24 ore pentru cinci dintre suspecti.
Vineri, cei cinci inculpati au fost prezentati Tribunalului Suceava, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventiva pe o durata de 29 de zile.
Cercetarile sunt continuate sub aspectul comiterii infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si tâlharie cu consecinte deosebit de grave.
Victima, Cristian Contantin Cajvaneanu, patron al mai multor case de schimb valutar din Suceava, se afla în coma de gradul patru de zece zile, fiind internat în Spitalul de urgenta ?Sfântul Ioan Cel Nou? Suceava, dupa ce a fost agresat si tâlharit în plina strada.
Purtatorul de cuvânt al spitalului, Tiberiu Bradatan, a declarat ca barbatului i s-a facut o investigatie tomografica în urma careia medicii au observat o ?dilacerare a portiunilor din creierul pacientului la nivelul caruia se aflau contuziile hemoragice, precizând ca acest lucru înseamna o dezorganizare a celulelor de la nivelul creierului. Bradatan a spus ca starea barbatului lui Cristian Cajvaneanu este foarte grava, fiind internat la terapie intensiva cu sanse minime de supravietuire. Pacientul este ventilat artificial, cordul îi este stabil, însa nu are nicio activitate cerebrala. Desi a fost operat si i-a fost înlaturat hematomul de la nivelul creierului, pacientul are mici leziuni în tot creierul, la care nu se poate interveni chirurgical.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu