Trei cazuri de gripa porcina confirmate la Suceava

 

Trei cazuri de gripa noua au fost confirmate în judetul Suceava, doi adulti si un copil de 2 ani, care s-au întors satamâna trecuta din SUA, cu escala în Marea Britanie.
Directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Suceava, Alexandru Lazareanu, a declarat, marti, ca pacientii sunt, în prezent, internati într-un spital din Iasi. Mama si copilul sunt din localitatea suceveana Ipotesti, iar bunica acestuia din urma este din municipiul Suceava.
Potrivit lui Lazareanu, mai exista un alt contact cu bolnavii, bunicul, care a fost investigat, dar prima proba a iesit negativa, astfel ca o alta i s-a prelevat, fiind asteptat rezultatul.
DSP Suceava a fost informata telefonic, pe 23 iulie, de Ministerul Sanatatii, de existenta în judet a unui “contact copil” suspect de gripa, care venea din SUA, trecând prin Anglia.
A fost contactata familia, un medic specialist constatând “simptome specifice unei gripe sezoniere”. Au fost prelevate probe de la cei trei, confirmate ulterior de laborator, cazurile fiind trimise spre internare la Iasi, conform protocolului ministerului referitor la gripa cu virusul H1N1.
Lazareanu a preccizat ca mai exista cinci persoane care au intrat în contact cu acel copil, câte doua din Suceava si Ipotesti, iar una din Liteni, aceasta fiind plecata la Bucuresti.
Toate cazurile sunt monitorizate de DSP Suceava.
Directorul DSP Suceava a afirmat ca este grav faptul ca, în acest caz, un medic specialist pediatru de la Policlinica particulara “Bethesda”, a consultat copilul spunând ca “n-are nimic” si “nu a considerat ca e necesara internarea”, desi prezenta simptomele unei gripe, si nu a anuntat DSP, conform procedurii instituite de Ministerul Sanatatii.
“Existau toate conditiile de diagnosticare cu gripa A H1N1, persoanele fiind sosite dintr-un teritoriu afectat si prezentau simptomele specifice gripei, iar conform procedurii trebuia anuntat DSP. Policlinica Bethesda este cea care nu a comunicat cazul si vom lua masuri. În zilele urmatoare voi trimite în control pe cei de la Inspectia Sanitara de Stat sa vedem ce s-a întâmplat”, a spus Lazareanu.
Policilinica Bethesda risca o amenda de 1.000 pâna la 3.000 de lei daca se constata ca a fost vorba de rea credinta.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu