Lucrarile ISPA, sistate dupa ce au fost distruse vestigii arheologice

 

Viceprimarul Sucevei, Viorel Seredenciuc, a declarat, miercuri, într-o conferinta de presa, ca lucrarile din cadrul programului ISPA de înlocuire a conductelor de apa potabila vor fi oprite pâna când arheologii vor finaliza cercetarile, dupa ce executantul reabilitarii, firma Test Prima, a distrus mai multe vestigii arheologice.
Seredenciuc a spus ca în zona respectiva lucrarile se realizeaza pe traseul fostelor conducte de alimentare cu apa, astfel încât acolo au mai fost facute sapaturi.
?Se poate ca acolo sa existe un strat de pamânt care a fost turnat deasupra conductelor. Însa vom vedea exact despre ce este vorba atunci când arheologii vor termina cercetarile?, a spus Seredenciuc.
Mai multe morminte din secolul al XVII-lea au fost distruse de muncitorii firmei Test Prima care executau lucrari în cadrul programului ISPA, în centrul municipiului Suceava.
Mormintele au fost descoperite în centrul Sucevei, în apropierea intersectiei dintre strazile Ciprian Porumbescu si Mihai Viteazu, muncitorii distrugând trei morminte, doua a unor adulti si unul al unui copil.
Muncitorii care sapau la santul pentru conductele de apa potabila nu au anuntat descoperirea facuta, aceasta fiind vazuta de directorul adjunct al Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava, arheologul Ion Mares, care trecea întâmplator prin zona. Acesta a anuntat Politia Patrimoniu si a dispus încetarea lucrarilor.
?Am vazut oase si cranii aruncate pe pamânt. Am solicitat muncitorilor sa opreasca lucrarile, macar din considerente crestinesti, dar acestia nu s-au oprit decât dupa ce au terminat de sapat la sant. Am anuntat Directia pentru Cultura, Complexul Muzeal Bucovina si Politia Patrimoniu, însa când s-au oprit lucrarile erau deja distruse trei morminte care dateaza din secolul XVII?, a declarat, miercuri, Ioan Mares.
Totodata, consilierul de patrimoniu al Directiei de Cultura, Viorel Blanaru, a spus ca societatea de utilitati ACET SA Suceava, beneficiarul lucrarilor ISPA, avea aviz pentru începerea lucrarilor, dar era obligata prin contract ca atunci când se realizeaza lucrari în zonele cu interes arheologic sa fie anuntate institutiile responsabile.
Blanaru a precizat ca ACET SA Suceava avea informatii despre zonele în care firmele realizeaza lucrarile de reabilitare si ca trebuie sa solicite asistenta unor arheologi.
?Acum muncitorii au distrus, au calcat practic cu utilajele lor trei morminte, care în mod sigur erau întregi. Putem spune chiar ca si-au lovit un stramos. În momentul de fata constructorii sunt în ilegalitate pentru ca lucreaza si în alta zona a Sucevei, de interes arheologic, fara a anunta Directia de Cultura?, a spus Blanaru, adaugând ca lucrarile la programul ISPA din zona respectiva vor fi sistate pâna când vor fi finalizate lucrarile arheologice de salvare si cercetare a mormintelor.
Potrivit arheologului Ion Mares, cel mai probabil, mormintele respective erau într-un cimitir ce apartinea unei foste biserici armenesti ce se afla pe actualul amplasament al Casei Corpului Didactic.
Cele trei morminte sunt din secolul XVII, iar în zilele urmatoare se vor face sapaturi arheologice, în ideea ca în zona vor fi gasite si obiecte de ceramica, bijuterii, obiecte vestimentare ce ar putea sa ofere mai multe informatii de interes istoric.
Potrivit lui Mares, cimitirul se afla în apropierea bisericii armenesti ?Sfânta Treime?, informatii despre acest lacas de cult fiind disponibile într-o lucrare a academicianului Simion Florea Marian. Biserica s-a prabusit în jurul anului 1880, omorând-o pe sotia unui baron, Nicolae Capri, care era proprietarul gradinii în care se afla lacasul de cult.
Ulterior, membrii familiei Capri au folosit pietrele acestei biserici pentru a construi o capela, alaturi de biserica armeneasca “Sfânta Cruce”, din centrul Sucevei.
?Cele trei morminte sunt distruse în proportie de 100%, în conditiile în care aceasta zona este declarata de importanta arheologica, iar lucrarile nu trebuiau sa se faca la întâmplare?, a spus  Mares.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu