Cal cazut în fântâna, salvat de pompieri

 

Pompierii suceveni au intervenit, miercuri, în comuna Patrauti, la salvarea unui cal cazut într-o fântâna.
Purtatorul de cuvânt al ISU Suceava, Dan Baltaru, a declarat ca ISU Suceava a fost solicitat prin “”112″” sa intervina pentru salvarea unui cal care a cazut într-o fântâna, în gospodaria lui George H..
Detasamentul de pompieri Suceava s-a deplasat imediat la fata locului cu o autospeciala si o autoscara mecanica. Au gasit calul cazut la o adâncime de aproximativ doi metri, stapânii încercând sa-l linisteasca. 
Pompierii au pus în aplicare planul de scoatere a calului, legându-i picioarele din fata cu un furtun tip “C”, dupa care, cu ajutorul autoscarii mecanice, au început ridicarea animalului, încet, pentru a nu-i provoca alte rani.
Calul a fost salvat, urmând ca un medic veterinar sa stabileasca starea de sanatate a animalului, în urma evenimentului.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu