Peste 100 kg de cas de oaie, fara certificat de producator, confiscat de veterinari

 

Inspectorii sanitar-veterinari suceveni au confiscat, marti, peste o suta de kilograme de cas si brânza, dupa o descindere în forta, împreuna cu politisti si jandarmi, în piata agroalimentara centrala din Suceava.
Directorul Directiei Sanitar Veterinare si Siguranta Alimentara (DSVSA) Suceava, Petrea Dulgheru, a declarat ca actiunea a avut loc dupa o sesizare conform careia mai multi intermediari vând cas de oaie, sub pretul pietei, fiind transportat în conditii improprii.
Dulgheru a spus ca proprietarii de stâne autorizate au reclamat faptul ca în pietele sucevene au aparut persoane ce nu sunt producatori particulari si care vând cas la preturi mici.
?Au aparut în piete bisnitari ce vând la preturi de dumping produse din colectura din judetul nostru si cele limitrofe. Am descins în forta cu politia si jandarmii în piata centrala si actiunea a dat roade. A fost depistat Gabriel Faliboca, din Dorohoi judetul Botosani, care avea brânza din colectura si care nu este producator. Mai mult, acesta s-a folosit de asemanarea numelui sau cu a unui producator, Faliboga Dumitru, si a prezentat certificatul acestuia din urma. Este posibil ca acesta din urma sa fie complice, pentru ca altfel nu ne explicam cum a ajuns documentul la celalalt. Producatorii cu stâni autorizate ne-au spus ca ei vin degeaba în piata. Acesta si alti câtiva samsari de cas de oaie îsi bat joc de ei. Cu politia am reusit sa dam peste el în piata”", a spus Dulgheru.
Botosaneanul avea 131,5 kg de cas pe sortimente diferite, din colectura, 4 kg de brânza de vaci 17 kg de cas în saramura, de calitate îndoielnica, toate transportate în conditii improprii.


Masina a fost sechestrata de politie, iar casul retinut în vederea confiscarii.
Dulgheru a spus ca s-a solicitat o ancheta din partea politiei, iar certificatul de producator ce era pe numele lui Faliboga Dumitru a fost retinut.
?Sunt pentru concurenta între producatori, nu între producatori si bisnitari? a spus Dulgheru.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu