Bilant semestrial la Politia de Frontiera

 

În ziua de 15.07.2008, a avut loc sedinta de evaluare a activitatilor desfasurate de catre Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Suceava, în primele 6 luni ale  anului 2009. La aceasta sedinta au participat ofiteri cu functii de conducere din cadrul inspectoratului si ai sectoarelor din subordine, activitatea fiind prezentata de domnul subcomisar de politie  Mihai Prelipcean  ?  adjunct al sefului  I.J.P.F. Suceava.


         La sedinta au participat domnul general de brigada (r)  Gelu Drajneanu  - Director General al D.G.I.P.I. din cadrul M.A.I. precum si reprezentanti ai altor structuri cu care I.J.P.F. Suceava coopereaza  pe linia ordinii si sigurantei nationale.


În contextul actualei etape de aderare a României la spatiul Schengen, activitatea Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Suceava în sem. I 2009 a fost organizata si desfasurata în interesul persoanei, al comunitatii si în sprijinul institutiilor statului, exclusiv pe baza si în executarea legii, având ca baza legala prevederile reglementarilor U.E. cu incidenta la frontiera, actelor normative, ordinelor si dispozitiilor emise de catre M.A.I. si I.G.P.F., Statutul României, atât  cel de stat membru al Uniunii Europene cât si al Aliantei Nord – Atlantice, a mentinut si creat premise noi pentru intensificarea fenomenului infractional la frontiere. În prezent, dintre manifestarile transfrontaliere predominante ale criminalitatii internationale organizate, reprezentative pentru zona de responsabilitate a inspectoratului sunt trecerile frauduloase, migratia ilegala si contrabanda cu tigari.


Amplasarea geostrategica a României în sud-estul Europei si situarea limitrofa a zonei de competenta a I.J.P.F. Suceava la frontiera cu Ucraina, au favorizat activitatile ilicite ale grupurilor infractionale si comiterea de fapte specifice criminalitatii transfrontaliere, în acest context tara noastra devenind o ruta de tranzit si de destinatie pentru majoritatea faptelor infractionale transfrontaliere.


În perioada analizata, efectivele I.J.P.F. Suceava au executat activitati specifice de organizare si eficientizare a activitatii de culegere a informatiilor pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii transfrontaliere, traficului si contrabandei cu tigari cât si  migratiei ilegale si  traficului de persoane.


În acest sens au fost executate misiuni proprii si în cooperare cu alte structuri din cadrul M.A.I. si institutii cu atributii de control si prevenire în zona de competenta, misiuni care au avut ca efect constientizarea populatiei din zona privind respectarea legislatiei în vigoare si totodata îmbunatatirea colaborarii cu  structurile cu atributii pe linia ordinei si sigurantei nationale.


Prin punctele de frontiera din cadrul I.J.P.F. Suceava au circulat 1.002.344 persoane, fata de 1.180.739 persoane în perioada similara a anului 2008, ceea ce reprezinta o scadere cu 15 %, în acelasi timp  au circulat 327.731 mijloace de transport fata de 360.943 în 2008 ceea ce reprezinta  o scadere cu 9 %.


Nu s-a permis intrarea în România din diferite motive legale a 185 cetateni straini, fata de 282 în 2008, înregistrându-se o scadere cu 34 % comparativ cu perioada similara 2008 si nu s-a permis iesirea din România a 191 cetateni români, fata de 346 în 2008 înregistrându-se o scadere cu  43 % comparativ cu sem. I 2008.


În perioada analizata s-au aplicat un numar de 315 de contraventii în valoare totala de 240.270 lei iar valoarea bunurilor retinute în vederea confiscarii în urma actiunilor întreprinse este de 889.750 lei. Bunurile retinute în vederea confiscarii au constat în: tigari , cafea, bunuri industriale si material lemnos. Au fost confiscate un numar de 162.598 pachete de tigari în valoare de 680.102 fata de 139.858 pachete în valoare de 501.362 în  semestrul I 2008. În ceea ce priveste contrabanda cu tigari au fost constatate 36 (22 semestrul I 2008) fapte penale de contrabanda, 16 (15 în semestrul I 2008) fapte penale de: initiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infractional organizat, 29 (18 în sem. I 2008) fapte penale la regimul frontierei în legatura cu cele de contrabanda, 1 (2 în sem I 2008) fapta penala în legatura cu serviciul si 1 (0 în semestrul I 2008) fapta penala la regimul vamal.


În zona de competenta a I.J.P.F. Suceava au fost înregistrate 9  treceri ilegale savârsite de 10 persoane (fata de 12 treceri  cu 21 de persoane în sem I  2008) si se efectueaza verificari, investigatii si documentari prin activitati informativ – operative în 3 cazuri ce au legatura cu traficul de migranti.


Au fost înregistrate 85 lucrari penale (fata de 64 în perioada similara a anului 2008), sub aspectul comiterii a 180 fapte penale, (138 în sem I 2008 )savârsite de 116 persoane (99 persoane în sem I 2008). S-a început urmarirea penala în 30 dosare penale, (fata de 19 în sem. I 2008), fata de 34 învinuiti (22 în sem. I 2008), pentru savârsirea a 43 infractiuni (34 în sem. I 2008).


În cadrul cooperarii cu organele administratiei publice locale s-au desfasurat întâlniri de lucru între reprezentanti ai inspectoratului si reprezentanti ai autoritatilor locale judetene  si  din localitatile limitrofe frontierei de stat a României.


Pe plan extern a existat o buna conlucrare cu organele de granita ale statului vecin, cu pondere pe schimbul de date si informatii, în baza documentelor de cooperare încheiate la nivel teritorial. În semestrul I 2009 au avut loc 44 întâlniri cu reprezentantii Detasamentului de Graniceri Cernauti si structurilor subordonate, (47 în anul 2008), au fost transmise partii ucrainene 74 comunicari ( 46 în 2008) si s-au primit 80 de comunicari,(49 în  2008).


Activitatea Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Suceava s-a desfasurat în interesul persoanei, a comunitatii si în sprijinul institutiilor statului, exclusiv în executarea legii având ca baza legala prevederile în vigoare.       


                                                                                

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu