Gropile de gunoi în atentia europarlamentarului Petru Luhan

 

Petru Luhan avetizeaza asupra faptului ca autoritatile locale mai au la dispozitie câteva zile sa amenajeze sute de gropi ecologice. 


Aproape trei sferturi dintre gropile de gunoi care exista în acest moment ar trebui închise pâna la jumatatea lunii iulie 2009.


?În momentul de fata în România exista doar 23 de gropi ecologice. România mai are 2.297 de depozite de deseuri neconforme, din care 68 sunt municipale, iar restul comunale? spune Petru Luhan.


Ca o alternativa pâna la deschiderea gropilor ecologice, localitatile cu gropi neecologice ar putea sa-si rezolve problemele prin a colecta selectiv gunoiul, prin intermediul firmelor care de ocupa cu ridicarea acestuia.


?Autoritatile locale trebuie sa fie foarte atente si sa urgenteze procedurile de realizare a gorpilor de gunoi la standarde europene. Lipsa gropilor ecologice nu duce doar la distrugerea mediul, dar ne va si costa. Statul Român ar putea fi penalizat începând din 2010 de catre Uniunea Europeana cu 200.000 euro pe zi? afirma europarlamentarul sucevean.


În cazul în care gropile de gunoi neecologice nu vor fi închise pâna la 16 iulie, în conformitate cu obligatiile asumate de tara noastra prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, riscam declansarea unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene pentru deseuri.


Europarlamentarul Petru Luhan spune ca România ar trebui sa urmeze exemplul altor state europene precum Polonia si Irlanda, care au reusit sa scape fara sa plateasca amenzi pentru ca s-au conformat cerintelor pe durata derularii procedurii de infringement.


?În acest sens trebuie sa accesam cât mai eficient fondurile repartizate în vederea rezolvarii problemei gropilor de gunoi.  Instrumentele financiare de care dispun administratiile locale care trebuie sa închida gropile de gunoi si sa realizeze depozite ecologice, sunt fondurile bugetare alocate acestui sector sau finantarea europeana prin intermediul Programului Operational Sectorial de Mediu – în valoare de 1,1 miliarde euro care poate fi primita pâna în 2013. Birocratia de la Ministerul Mediului este un factor determinant în îngreunarea accesarii acestor fonduri. Consider ca trebuie luate o serie de masuri de simplificare a procedurilor întocmirii unui proiect cum ar fi, eliminarea acelor acorduri si studii pentru avizarea proiectelor, pâna la declararea ca eligibile a proiectelor ?, a conchis Petru Luhan.

 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest subiect.

 

Lasa un comentariu